Se întâmplă de multe ori să ne întrebăm când își va împlini Domnul făgăduința față de noi.

Și ceea ce nu realizăm e că atunci când se dă cea mai mare luptă în interiorul nostru (când am obosit luptând, așteptând, crezând), suntem și cel mai aproape de împlinirea ei.

Poporul evreu de exemplu, a fost atât de aproape de împlinirea făgăduinței de a intra în țara sfântă, dar frica și descurajările celor mai mulți din ai lor (din cei trimiși să iscodească țara), i-au determinat să facă cale-întoarsă.

M-am gândit și am realizat că așa se întâmplă în viața fiecăruia dintre noi. După multe rugăciuni fierbinți, după multe nopți de frământare, când suntem cel mai aproape să primim ceea ce ne-a fost promis de Domnul, tocmai atunci se dezlănțuie tot iadul să ne facă să renunțăm. Dacă nu se face prin intimidare, atunci aplică metoda stării de bine și a amorțelii gândurilor, a concentrării atenției pe diverse nimicuri care pot oferii o plăcere de moment. Și nevegherea întotdeauna aduce eșec și întristare din partea ambelor părți implicate în succesul tău: tu și Dumnezeu.

Ce este de făcut? În primul rând să te ții tare de Dumnezeu. “El nu va îngădui niciodată să se clatine cel neprihănit.” ASTA ÎNSEMNÂND SĂ ASCULȚI ZILNIC ÎN LINIȘTE CE ARE DUMNEZEU SĂ-ȚI SPUNĂ. Două versete citite pe fugă nu sunt de ajuns. Cronometrează să fie cel puțin 15 minute. Apoi roagă-te! Spune-I Lui Dumnezeu planurile tale, rămâi tare în credință și întreabă-L ce trebuie să schimbi la tine, în viața ta pentru a fi desăvârșit pentru planul Său. El nu întârzie în împlinirea făgăduințelor Sale. Și de multe ori vei rămâne uimit de răspunsul Domnului. Pentru că noi ne vedem perfecți: noi suntem sfinți, noi cunoaștem Cuvântul, noi căutăm pacea, facem fapte bune, iubim și ne considerăm smeriți. ASTA CREDEM NOI! Domnul crede cu totul altceva! Dumnezeu ne cunoște inimile și ne pune totul sub ochi. Nici Petru nu credea că-L va trăda pe Domnul Isus, corect?

Fapt pentru care trebuie să verificăm dacă avem întradevăr toate darurile Duhului. Fără ele nu suntem echipați și nu putem porni în lucrare. Fie că ne place sau nu.

Iar atunci când Dumnezeu te echipează și cu ultimul lucru de care ai nevoie pentru a reuși- “pentru a fi destoinic în orice lucrare bună” atunci să te păzești tare de cădere! Că satan va încerca prin orice mijloc să te facă să cazi pe drum, sau să faci cale-întoarsă.

Și lucrul acesta se aplicăși cu cei care au avut parte de experiențe extraordinare cu Domnul. Moise n-a intrat în țara făgăduinței pentru un simplu cuvânt: “oare?”.

Pentru un singur cuvânt?!? Da, un cuvânt care n-ar fi trebuit folosit niciodată. Credința nu are a face cu “oare”. Și pentru asta n-a intrat?!? vei spune. Da, pentru că lui i-a fost dat să vadă minuni pe care alții nu le-au văzut. Să fie partener cu Dumnezeu în eliberarea copiilor Săi din Egipt. Și totuși, Dumnezeu în marea Sa bunătate l-a dus pe un munte înalt și i-a arătat țara în care urma să intre poporul Său. (da, Moise la 120 de ani avea vederea buna și tăria nu i se împuținase-Deuteronom 34:5-7) Ce s-a întamplat dupa este încă o dovadă a dragostei Sale: Moise a fost îngropat de către însuși Dumnezeu-ce onoare!

Dar nimeni nu-i cunoaște mormântul. De ce? Motivele ar putea fi multe, începand de la dragostea imensă a lui Dumnezeu față de alesul Său și terminând cu ferirea oamenilor de a idolatriza un semen de-al lor.

Ideea e că oricât de neînsemnat ai fi sau oricât de calificat ai fi, pentru lucrarea la care ești chemat sau în care esti deja implicat, neliniștea sufletească sau atacul celui rău se dă cel mai tare când ești cel mai aproape de victorie.

Domnul să ne dea putere să rămânem mereu cu simțurile ascuțite și cu mare frică de El pentru a avea biruință. “Pot totul în Isus Hristos care mă întărește.”

De ceva vreme, citind și ascultând video-uri motivaționale despre reușita în viață (sau despre succes) m-a frământat gândul ce fel de oameni ar trebui să facă parte din echipa ta (sau a cuiva care își dorește să realizeze un proiect anume). Și-am realizat că pe lângă entuziasm sau energie înăscută, nu e musai că ei să fie creștini (dar da, bineînțeles că trebuie să posede o mulțime sau cel puțin câteva calități esențiale).

Dacă ești o persoană care merge în mod regulat la Biserică și care caută să fie plăcută înaintea Domnului, cel mai adesea te vei gândi că partenerii tăi în lucrare trebuie să fie tot copiii Domnului căci “ce asemânare poate fi între întuneric și lumină?”. Și nu te înșeli. Sau cel puțin nu în totalitate.

Pentru că…Solomon a construit cea mai măreață clădire închinată Domnului, DOAR cu străinii aflați în țară, iar dacă a considerat că are nevoie de un expert în prelucrarea aurului, argintului etc, atunci nu s-a sfiit să-l caute peste hotare (fără să-i verifice cunoștiințele teologice la început).

DAR……În propovăduirea Evangheliei principiul acesta nu se aplica pentru că apostolii au fost sfătuiți să meargă doi căte doi și nu să-și culeagă un partener de lucrare necredincios ( a se citi “necunoscător de Hristos”) de pe drum. Pentru că Solomon a folosit străinii pentru construcție, dar slujba înaintea Domnului era ținută de către preoți.

De reținut că Domnul Isus și-a început lucrarea cu oameni simplii, nu cu preoți sau cu oameni de vază și asta pentru că la poporul Israel El, fusese de fapt trimis. Dumnezeu a vrut să-și arate toată puterea prin El, El era chemat să îndeplinească planul Domnului. Deci dacă Dumnezeu îți dă o viziune pentru o misiune sau un bussines, puterea sau întelepciunea ta (pentru a duce la bun sfârșit acea chemare) va fi mai mare decât a celor care îți vor fi parteneri, iar a căuta ajutorul unor oameni deja ajunși în anumite funcții nu-ți va aduce decât întristare pentru că se vor considera mai buni sau mai pricepuți decât tine (nu vorbesc de mentori, acesta e un subiect aparte). Iar privindu-i pe apostoli, aceștia au primit har să înfăptuiască la rândul lor minuni, dar datorită faptului că au rămas smeriți și în dependență de Hristos.

Dumnezeu a lucrat cu putere la împlinirea planului Sau de mântuire prin întermediul neamurilor și nu a încredințat slujba aceasta poporului Său pe care Și l-a ales. Iar Evanghelia s-a răspândit cu repeziciune printre neamuri pentru că Dumnezeu dă slujba celui care e mai vrednic sau pe care în întelepciunea Sa îl alege El.

Suntem chemați să nu judecăm (după aspect, înfățișare), să ne ferim de rău (să ne uităm la inimă)și să căutăm călăuzirea Lui (prin Cuvânt și rugăciune) atunci când alegem.

În vremurile noastre, să-ți formezi o echipă bună în funcție de talentul fiecărui membru și fără a ține cont de partea spirituală poate fi un lucru bun din 2 puncte de vedere. Primul e că ești încojurat de specialiști (de reținut că Dumnezeu doar celor smeriți le dă har, deci sunt în planul Lui) de la care poți învăța multe lucruri și cu care poți clădi ceva de calitate, iar cel de-al doilea este că Dumnezeu poate lucra prin tine pentru a vorbi unuia sau altuia în moduri la care nici nu te gândești. Important e să știi care e misiunea ta ca și lider al proiectului/viziunii/lucrării și să rămâi în permanentă legătură cu Dumnezeu. Pentru că El are deja echipa de oameni pregătită pentru tine și lucrurile de care vei avea trebuință pentru ca să ieși biruitor în orice proiect pe care îl vei avea de făcut. CĂCI El DĂ lucruri bune celor ce îi cer.

Mi s-a întâmplat de câteva ori să mă gândesc la lucrul acesta și chiar să-mi întreb o amică ce crede despre asta. Și răspunsul, a fost atunci: ”din cauză că ai lui îl cunosc și știu cum este (îi cunosc trecutul).”

Greșit! Azi nu mai gândesc la fel. Azi realizez că nu felul lui de a-și trăi viața sau păcatele săvârșite îl fac să nu fie acceptat de oameni, ci lucrarea celui rău. Spun asta pentru că sunt deplin încredințată că dreptatea lui Dumnezeu n-ar îngădui ca un om murdar să fie proroc (nu vorbesc despre prorocii falși, acela e cu totul un alt subiect) și când Dumnezeu cheamă, El curățește.

Azi înțeleg că lucrurile pot sta astfel dintr-un motiv. Și anume: când Dumnezeu începe să lucreze în viața ta pentru a face o anumită lucrare, începe și satan să lucreze cu armele sale. Și una dintre acestea este de a te ataca prin cei apropriați. Iar dacă cei din jur care te cunosc (e nevoie de o singură persoană cel mai adesea) și care au un rol important în viața ta, vor permite ca invidia să le cuprindă inima, atunci vor începe să arunce cu noroi în tine. Iar oamenii vor alege întotdeauna să creadă mai repede răul, cu atât mai mult dacă acesta e spus de cineva apropiat ție. Și atunci mai fă lucrarea Domnului în patria ta! Din pacate nu mai merge pentru că apare necredința, iar fară credință Dumnezeu nu poate să lucreze în viața nimănui.

Încă nu mi-e foarte clar cum lucrul acesta (împroșcarea cu noroi) poate fi făcut chiar de cineva care spune că-L cunoaște și-L iubește pe Domnul, dar cred că și acesta vine din neatenția noastră de a ne păzi inimile și din mândrie pentru că ne credem mai învățați decât alții.

Mai rău e atunci când ai o anumită vârstă și ar trebui să spui precum Gamaliel (în loc de a-ți îmbolnăvii sufletul): ’’Dacă încercarea sau lucrarea aceasta este de la oameni, se va nimici; dar dacă este de la Dumnezeu, n-o veți putea nimici. Să nu vă pomeniți că luptați împotriva lui Dumnezeu.” Faptele Apostolilor 5: 38 b, 39

“Să nu vă pomeniți că luptați împotriva lui Dumnezeu”. Câți dintre noi realizăm asta atunci când judecăm pe un alt credincios și suntem deranjați de entuziasmul sau de pacea lui?

Dumnezeu spune:” Să urmarim lucrurile care duc la pacea și la zidirea noastră.” Romani 14:19 și nu să ne apucăm să tăiem craca de sub picioare nimănui. Mândria ne poate împinge să credem că trebuie să-l apărăm pe Dumnezeu sau pe cei din jur (de învățături false), dar suntem chemați să biruim răul prin bine, nicidecum prin injurii sau bârfă. Biblia ne învață să sfătuim (sau orice altceva am vrea să facem) cu dragoste, iar dacă avem convingerea că cineva e sub puterea duhurilor necurate, tot din dragoste să stăruim în post și rugăciune pentru persoana respectivă. Doar astfel putem arăta lumii pe cine purtăm în inimi cu adevărat.

Domnul să ne dea putere să ne rugăm pentru lucrarea Sa.

Am citit de multe ori prima parte a capitolului 20 din 2 Cronici și întotdeauna mi-a rămas în minte importanța laudei: “În clipa când au început cântările și laudele, Domnul, a pus o pândă împotriva fiilor lui Amon și ai lui Moab și împotriva celor din muntele Seir, cari veniseră împotriva lui Iuda. Și ei au fost bătuți”. Pe lângă aceasta îmi plăcea (și încă îmi place) cum se termină pasajul, dar niciodată nu mi-a atras atenția sau nu am realizat importanța fiecărui verset în parte.

Și pentru că în ultimele zile Dumnezeu a vrut să citesc această relatare -“Biruința lui Iosafat asupra Moabiților și Amoniților’, de mai multe ori, atunci m-am gândit că înțelept este să-mi notez lucrurile pe care Dumnezeu mi le-a descoperit.

Primul lucru pe care l-am observat este că pericolul este prezentat în câteva cuvinte: 3 aliați pornesc împotriva lui Iosafat căruia îi este adusă la cunoștință locația lor.

Ce se întâmplă? Ce întreprinde Iosafat ca împărat? Biblia ne spune că Iosafat se comportă ca orice alt om aflat într-o situație asemănătoare: îi este groază. “ în spaima sa”-vers.3. arată exact lucrul acesta. Dar ce face diferența dintre el și alte căpetenii e că acesta știe că în astfel de situații doar o forță supranaturală îl poate scăpa și pentru asta se pregătește ca să vină înaintea Domnului, împreună cu întreg poporul.

“În spaima sa, Iosafat și-a îndreptat fața să caute pe Domnul, și a vestit un post pentru tot Iuda. Iuda s-a adunat să cheme pe Domnul, și au venit din toate cetățile lui Iuda să caute pe Domnul.” 2Cron.20:3,4

Adunarea aceasta nu s-a făcut oriunde ci acolo unde ei știau că rugăciunile lor au cea mai mare putere: în Casa Domnului.

După rugăciunea lui Iosafat, imaginea atinge punctul dramatic în versetul 13: ”Tot Iuda stătea în picioare înaintea Domnului, cu pruncii, nevestele și fiii lor.”. Îmi pot imagina starea, presiunea, spaima care domnea peste această mulțime. Dar ei stăteau în picioare, așa cum stai înaintea unui judecător și aștepți sentința, sperând la mila lui.

Și Dumnezeu răspunde. În marea Lui bunătate primul lucru pe care li-l spune prin prorocul Lui e să nu se teamă, căci El se va lupta cu ei. Exact cum un tatăîși încurajează copilul și-l asigură de protecția sa. “Nu vă temeți și nu vă spăimântați dinaintea acestei mari mulțimi, căci nu voi veți lupta, ci Dumnezeu.” 2 Cron.20:15b

Iar apoi le cere ascultare. Pentru că imediat le cere să facă ceva: să meargăînaintea lor!

Ok, asta sună paradoxal: ”Nu voi veți lupta, dar porniți la luptă.” Da! Pentru că Dumnezeu a vrut să vadă credința din inima lor, curajul (când știi că vine năpasta cauți să te ascunzi, nu să-i ieși în întâmpinare) și ascultarea.

Le dă indicații unde își vor găsii dușmanii, îi asigură din nou că nu vor avea de luptat și le cere să aștepte să vadă puterea Domnului: “ Nu veți avea de luptat în lupta aceasta: așezați-vă, stați acolo, și veți vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul.” vers.17a. Și le mai repetă o dată să nu se teamăși să le iasăînainte căci El va fi cu ei. Câtă dragoste!!!! El știa exact ce era în inimile lor. Știa exact cât de pierduți se simt și că au nevoie de mai multe asigurări pentru a căpăta curaj. Exact ca un tată.

Iar ei ascultă. Dis de dimineață (nu la prânz, nu seara), Dumnezeu le spusese “mâine” (iar ei se grăbesc să asculte), pornesc la drum. NU înainte de a fi din nou încurajați prin Iosafat, să aibă credințăîn Dumnezeu și în prorocii Săi și nu înainte de a se înarma cu laude- un grup de cântăreți mergeau în fața oștirii.

Citind pe îndelete pasajul înțelegi ce fel de om era Iosafat, chiar dacă nu-i cunoști întreaga istorie. Și vezi că biruința lui vine din dragostea pentru Domnul. El Îl caută pe Domnul și tot el primește putere de la Dumnezeu să-și încurajeze oștirea cu cuvintele Domnului. Ce binecuvântare revărsase Domnul peste omul acesta!

Te-ai putea întreba: “ Ce binecuvântare?!?” El și poporul lui erau pe cale să fie nimiciți. Am putea să presupunem că nu avea pace în inimăși totuși a găsit puterea de a încuraja. Dar asta ar contrazice restul acțiunilor sale. El avea credințăși pace. EL AVEA MINTEA LUCIDĂȘI LUCRA CU ÎNȚELEPCIUNE, ÎN FRICĂ DE DOMNUL. Strategia lui a fost lauda pornită dintr-o inimă recunoscătoare. Apoi a fost smerenia (n-a hotărât singur). “Apoi în invoire cu poporul, a numit niște cântăreți cari, îmbrăcați cu podoabe sfinte, și mergând înaintea oștirii, lăudau pe Domnul și ziceau: “Lăudați pe Domnul, căci îndurarea Lui ține în veac!””.

Continuarea am dezvăluit-o chiar de la început: Domnul le-a dat izbândăîn timp ce ei mergeau și cântau, iar în momentul când au ajuns pe câmpul de bătaie, Domnul terminase deja treaba sau mai frumos spus: Domnul își împlinise promisiunea. Și ca minunea să fie și mai mare, nu doar ca i-a scăpat de la moarte, dar i-a binecuvântat cu bogății nespuse astfel încat 3 zile au cules de pe locul unde trebuia să le fie sfârșitul (asemănarea dintre o altăîntâmplare când erau să-și piardă viața și speranța -ieșirea poporului Israel din Egipt încărcat cu bogății- fiind izbitoare).

Iar lauda a continuat în locul unde s-au dus prima oară să caute ajutor: în Casa Domnului. Și ca și cititor te poti opri o clipă să te gândești de câte ori l-ai căutat pe Domnul în nevoie în Casa Lui și de câte ori te-ai întors să-L lauzi după ce ți-a dat biruința. Oare ai conștientizat lucrul acesta?

Ce-i absolut minunat este că Dumnezeu duce la bun sfârșit tot ceea ce începe și nu lasă nimic neterminat în bunătatea Lui, înmulțind și mai mult binecuvântarea: “Groaza Domnului a apucat toate împărățiile celorlalte țări, când au auzit că Domnul luptase împotriva vrajmașilor lui Israel. Și împărăția lui Iosafat a fost liniștităși Dumnezeul lui i-a dat pace de jur împrejur.” 2 Cron.20:29,30

“ Domnul mi-a făcut după neprihănirea mea, mi-a răsplătit după curăția mâinilor mele: căci am păzit căile Domnului, și n-am păcătuit împotriva Dumnezeului meu.

Toate poruncile Lui au fost înaintea mea, și nu m-am depărtat de la legile Lui.

Am fost fără vină față de El și m-am păzit de fărădelegea mea.

De aceea, Domnul mi-a răsplătit după neprihănirea mea, după curăția mâinilor mele înaintea ochilor Lui.

Cu cel bun Tu Te arăți bun, cu omul neprihănit Te arăți neprihănit; cu cel curat Te arăți curat, și cu cel stricat Te porți după stricăciunea lui.” Psalmul 18: 20-26

De multe ori ne uităm cu jind la ce au alții, ne întrebăm cum de ei pot?, cum de ei reusesc?, dar niciodată nu ne gândim că poate n-au furat toți, că poate n-au fost toți necinstiți și că pur și simplu Dumnezeu este drept. Și dă fiecăruia ceea ce merită.

Și la fel cum suferă săracul suferă și bogatul și că într-un final, fiecare dintre noi ajungem la un capăt.

Dar ne amăgim adeseori că dacă am avea bani sau dacă alții au bani, atunci lucrurile s-ar rezolva mult mai ușor- pentru că certurile și neînțelegerile în familii ar venii din lipsa banilor.

Dar banii nu vindecă o inimă rănită și banii nu te salvează de la moarte. În schimb o inima curată , Da! ( Caută versetul care spune ca “Neprihănirea salvează de la moarte.”)

Și atunci cine e de vină când ne mâniem dorind mai mult decât avem și urându-i pe cei care au?

Da, știu, ei sunt fericiți preț de o clipa pentru că “nici o bogăție nu ține veșnic” și după cum aminteam mulți nu pot să pună capul liniștiți pe pernă.

Dar diferența dintre cei buni care au și cei răi care au, e că Dumnezeu le binecuvântează urmașii în cazul primilor menționați, iar în cazul celorlalți întreaga trăire e plină de zbucium și de gândul că cineva, cumva le va lua ceea ce la rândul lor au luat fără să merite (iar urmașii dacă vor mai avea ce, vor risipi).

 

Cei buni au învățat prin credință că atunci când dăruiesc Dumnezeu e credincios și drept și răsplătește dărnicia (și în primul rând munca cinstită) și au știut să învingă mereu gândul” Dar Domnul știe că dacă îi dau (n.r. banii), atunci voi rămâne fără și….nu mai am nici pâine acasă.”. Cei buni au bine întipărită în minte imaginea văduvei care a dat doi bănuți-TOT CE AVEA, știind că mai bine îi dai Domnului și-L pui la încercare, decât să iei o pâine (mai mănânci o masă) și apoi să mori. Ideea E CĂ SFÂRȘITUL AR FI FOST ACELAȘI, DAR A ALES CREDINȚA.

 

Vrem prea mult, deși nu suntem dispuși să muncim cât ne cere realitatea în sine ca să obținem lucrul acela și apoi ne supărăm că Dumnezeu nu e drept, pentru că dacă ne-ar iubi, ne-ar da.

Dumnezeu e drept și Dumnezeu ne iubește, dar mai presus de toate El se uită la inima noastră atunci când cerem și vrea să știe care sunt motivele pentru care dorim acel lucru. Să fie o binecuvântare pentru alții, sau împlinirea unei pofte sau al unui capriciu? Căci celui bun El îi dă belșug în casă și cel cu inima recunoscătoare nu duce niciodată lipsă de nimic. Da, poate că nu are cele mai scumpe haine de firmă, dar inima lui este recunoscătoare pentru că stie- cunoscându-se pe sine, că Dumnezeu i-a dat chiar mai mult decât a meritat.

Dar cel credincios iubește legea Domnului( a se traduce: o citește, o studiază, meditează la ea) și se păzește să facă păcate sau în primul rând se ferește de cele pe care le consideră prea ispititoare. Și Dumnezeu îi face după umblarea lui înaintea Sa.

N-ai servici și crezi că Dumnezeu nu știe? Ai strigat către El- la propriu, nu doar simpla rugăciune, sau mândria nu te lasă? Ai încercat să ții post măcar până la pranz? Ai vrut să-i fii pe plac în orice decizie ai avut de luat?

“ Când STRIGĂ UN NENOROCIT, Domnul AUDE SI-L SCAPA DIN TOATE NECAZURILE LUI. Gustați și vedetț ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El! Temeți-vă de Domnul, voi, sfinții Lui, căci de nimic nu duc lipsă cei ce se tem de El.” Psalmul 34: 6,8,9.

Dumnezeu să ne ajute mereu ca atunci când vrem un lucru să fie dupa voia Lui și să-l primim.

Și-l vom primii…pentru că e dupa voia Lui.

De multe ori mi s-a întâmplat să mă cuprindă un sentiment de vinovăție atunci când am vazut o persoanăîn nevoie și n-am putut să-i ofer sprijinul financiar pe care ea sau el îl așteptau.

Noi credem mai mereu că banii rezolvă totul și că odată dăruiți vor aduce un minim de confort-cel puțin asta ne imaginăm, celor care vor beneficia de ei.

Dar lucrurile nu stau astfel. Da, ei pot satisface o nevoie de moment- foamea de exemplu, dar problema de bază rămâne- în cazul acesta lipsa educației, a unui loc de muncă etc.

Dumnezeu m-a învățat că nu trebuie să mă uit la ce nu am ci la ce am. Băiețelul de care Domnul Isus s-a folosit pentru a face o minune despre care se vorbește de mii de ani-și singura menționată în toate cele patru Evanghelii împreună cu Învierea Domnului, avea 5 pâini și 2 pești. O glumă, ar putea spune alții…

Și totuși Dumnezeu vrea doar să ai inima deschisă către a sluji și a dărui. Cu ceea ce El ți-a dat.

“Bun, ai să spui, dar mi-e greu și cu ceea ce am, ca să supraviețuiesc. Domnul știe că am dorință în inimă să ajut, dar momentan nu cred că pot face prea multe.”

Te înșeli. Poți face lucruri atât de mari, încât nici nu gândești. De multe ori e nevoie doar să asculți câteva minute povestea cuiva. Nici n-ai idee ce bine poți să-i faci unui om acordându-i o vorba bună și acceptând invitația lui de a-i cunoaște problema și o parte din sufletul său.

Ne amăgim cu ideea că suntem oameni buni și că dacă am avea suficiente fonduri, atunci am construi case, spitale, am schimba lumea. Dar nu realizăm cât de mici sunt lucrurile pe care le avem de făcut pentru a schimba o viață, mai multe…și pentru a aduce bucurie.

Dacă ne-am gândi la talantul pe care l-a pus Dumnezeu în noi ar fi singurul lucru de care am avea nevoie ca să știm de unde să începem. Ești medic? Rupe-ți două ore în care să consulți pe alții fără să aștepți nimic în plus, de la cei care nu-și permit părerea unui expert sau o altă părere. Ești coafeză? Tunde și aranjează pe cei pentru care prioritatea zilnică este achiziționarea unei pâini, sau pe cei pentru care un astfel de lucru ar reprezenta un eveniment într-o viață în care speranța de bine sau de frumos s-au dus. Știi legi sau lucrezi într-o instituție la care mulți dintre noi ajungem pentru a rezolva probleme legate de acte? Atunci două ore de consiliere oferite celor care nu-și permit să achite părerea unui expert ar fi mană cerească. Ești tânăr și crezi că n-ai experiență și deci, nimic de oferit? Nici n-ai idee câte organizații au nevoie de voluntari dispuși să-și rupă din timpul lor pentru a acorda ATENȚIE CELOR CARE AU NEVOIE DE EA. Fă asta într-un cadru organizat.

FIECARE DINTRE NOI POATE SĂ DĂRUIASCĂ, TOTUL E SĂ VREM.

Ai impresia că vei sărăcii pentru că nu vei avea timp să te ocupi de toate ale tale și alor tăi? Asta e una dintre cele mai mari înșelătorii ale lui satan. Sigur, mai sunt și altele: aș putea să intru în conflicte, să pățesc nu stiu ce, și lista poate continua.

Dumnezeu nu disprețuiește o inimă mâhnită și zdrobită.Ps 51:17 El vrea mereu să ajute. Fă-te “ajutorul” lui Dumnezeu. Știi CÂT DE MARE E BINECUVÂNTAREA CE-ȚI E PREGĂTITĂ? EL NU RĂMÂNE NICIODATĂ DATOR!

În primul rând te vei vindeca! Te vei vindeca sufletește și apoi trupește. Oamenii de știință au observat că atunci când facem binele celule “vindecătoare” se activează în corpul nostru și ne fac bine. Dacă credința ta nu mai este la fel de mare ca să-L crezi pe Dumnezeu, atunci crede știința care-ți spune că am fost creați să ajutăm și să facem bine.

Doar pune la dispoziția lui Dumnezeu ce El ți-a dat. Nu ține, crezând că vei reuși să valorifici tu ceea ce ai. Dăruiește și binecuvântarea va cuprinde toată viața ta.

Poți începe cu o încurajare. Cu un Cuvânt. Dorește-ți binele în viața ta.

Invidia. Care este primul lucru care îți vine în minte atunci când auzi acest cuvânt? Pentru mine el înseamnă răutate, lipsa înțelepciunii (logic, nu?), lipsa creșterii, neputința de a îți atinge potențialul, sărăcie de cele mai multe ori și multe rele care derivă din această alegere. Pentru că este o alegere. Alegi să fii invidios. Dorești să fi rău. Și faci tot ce ține de tine ca să nu aduci bucurie celui pe care-l invidiezi.

O vorbă spune că “răutatea și prostia merg mână în mână”, dar astăzi ea e uitată de către cei mai mulți. Culmea e că a fost uitată și de către cei care se numesc creștini și din acest motiv lucrarea Domnului nu mai merge înainte. Câțiva ar putea spune că e vorba de mândrie, de lăcomie; că fiecare își dorește puterea și toate beneficiile ce vin din ea. Eu cred că invidia are un efect mult mai mare decat acestea.

Prima poruncă pe care a dat-o Dumnezeu oamenilor, primul lucru pe care El l-a spus (dupa ce i-a binecuvântat în dragostea Sa mare) este: ”Creșteți”. Geneza 1:28. CREȘTEȚI.

Asta vrea Dumnezeu de la noi:” Creșteți!”

Cum poți să crești când ești preocupat de realizările altuia (si nu la modul bun, de genul: ”vreau să știu și eu ce-a facut, ca să ajung unde a ajuns el”) și te frământă ura că el sau ea poate, are, face ceea ce tu nu poți, ai sau faci?

Te-ai gândit vreodată la Pilda talantului atunci când ai invidiat? Ai încercat să vezi lucrurile dintr-o altă perspectivă? Că Dumnezeu dă fiecăruia ceea ce consideră El și că unuia poate să-i dea 1 talant, iar altuia 5; și poate face un vas pentru cinste, iar altul pentru ocară?

De ce nu vrem să alegem bucuria, sensul vietii– atunci când facem lucrarea Domnului si binecuvântarea? De ce nu deschidem ochii ca să ieșim din starea în care ne aflăm și să vrem mai mult pentru noi și pentru cei dragi ai nostri? Pentru că invidia e STATICĂ. Doar Stai și te Frămânți. Nimic mai mult. Și ca și copii ai Domnului întoarcem capul de la primul lucru pe care Domnul ni l-a spus:” Creșteți”.

Avem o singură viață. TU AI O SINGURĂ ȘANSĂ. În Iov 14:14 stă scris:” Dacă omul odată mort ar putea să mai învieze, aș mai trage nădejde în tot timpul suferințelor mele, până mi se va schimba starea în care mă găsesc.” De ce s-o irosim invidiind? Dumnezeu vrea să creștem împreună. N-a zis: ”crești tu, și să crească și femeia care am făcut-o pentru tine”. Domnul Isus ne vrea în unitate: ”Tată, Mă rog ca ei să fie una”. Ca și gând pasager: până și marile companii au realizat si au învățat importanța muncii în echipă….

Dar cum rămâne cu noi cei care spunem că-L cunoaștem și că-L iubim pe Domnul? Oare realizăm grozăvia acestor lucruri atunci când invidiem și nu vrem ca lucrarea să meargă înainte doar dintr-o ambiție a răului? Mai ne aducem aminte Cuvântul care spune că dacă vrem să fim cei mai mari, atunci trebuie să ne smerim și să fim cei mai mici prin slujire?

Domnul să ne ajute să facem asta și să răscumpărăm vremea care deja e pe sfârșite. Domnul să ne dea iubire unii față de alții și putere să facem binele înțelegând că Domnul e cel care înalță când pe unul, când pe altul și smerenia este cheia către bogăție, slavă și viață.

Ți s-a întâmplat vreodată să vrei să te rogi pentru un anumit lucru, dar în momentul în care gura ți s-a deschis ai realizat că spui cu totul alte cuvinte decât cele propuse? Ei bine, mie mi s-a întâmplat de câteva ori și stiu că a fost doar dragostea Domnului.

Mulți i-ar spune călăuzirea Duhului Sfânt care ne învață cum să ne rugăm, dar eu îi spun dragoste pentru că atunci când alegi să-L asculți pe Dumnezeu, Dumnezeu revarsă peste tine dragostea Sa (harul Său, binecuvântările Sale, minunile Sale și tot ce-i mai frumos).

Când vrei să asculți de El și să faci parte din planul Său, spui și faci lucruri de care nu te credeai capabil și vezi minunea lui Dumnezeu în viața ta. (asta sună a manipulare, ca și cum ai fi un mic roboțel, știu, dar urmează imediat răsplata). Și mai mult decât atât: vezi protecția și biruința pe care ți-o dă Dumnezeu atunci când alegi să asculți. Pentru că El este sfânt și drept și sfințenia Sa devine un scut de protecție pentru toți cei care aleg să asculte. Atunci începi să mulțumești pentru lucruri care nu ți s-au dat înca și la care nu te-ai gândit, atunci începi să te rogi pentru lucrurile de care vei avea nevoie în viitor fără să știi de ce faci sau de ce mijlocești pentru asta și atunci începi să ceri lucruri mari știind că doar Dumnezeu și nimeni altul, le poate face. Și toate le faci prin credință, știind că ascultarea de El te va păzi, pentru că ASTFEL VEI PRIMI FĂGĂDUINȚA PROMISĂ.

Chivotul Domnului ce reprezenta ce era Sfânt a trecut înaintea poporului Israel când aceștia au parcurs Iordanul pe uscat și a rămas în mijlocul Iordanului până când ultima persoană a ajuns la mal.

“ Iată, chivotul legământului Domnului întregului pământ va trece înaintea voastră în Iordan.” si “ Preoții cari duceau chivotul legământului Domnului s-au oprit pe uscat, în mijlocul Iordanului, în timp ce tot Israelul trecea pe uscat, până a ispravit tot poporul de trecut Iordanul.” Iosua 3:11,17

Apele s-au ridicat și au rămas ridicate căci sfințenia Domnului păzea pe copiii lui Israel.

Nimic nu se poate atinge de tine, dacă îți păstrezi/păzești sufletul curat și dorinta ta este sa-I fii placut. Dumnezeu care este drept își va manifesta sfințenia în viața ta și astfel vei avea liniște și pace chiar de vei trece prin primejdii sau încercări mari.

Domnul să fie binecuvântat pentru dragostea și sfințenia și bunătatea Sa!

Să zicem că ești în mijlocul unei lucrări, al unui proiect sau al unei misiuni și dintr-un motiv sau altul nu-ți mai vin îndrumări cu privire la modul în care trebuie să continui. Ce faci sau încotro o apuci CA SĂ NU RĂMÂI ÎMPOTMOLIT? Simplu: continui de unde ai rămas( ultima pagină, ultima instrucțiune) și faci ceea ce știi. Nu E NEVOIE SĂ FII DOCTORAND ÎNTR-UN ANUMIT DOMENIU: FĂ CEEA CE ȘTII ȘI POȚI. Atât.

Astăzi mă frământam despre ce subiect să scriu mai departe, dacă Dumnezeu nu-mi va vorbi sau dacă voi fi biruită de gânduri:” n-am putere, n-am inspirație, etc.” Dar slavă lui Dumnezeu că El dă întotdeauna har ȘI MILĂ ȘI DRAGOSTE!

Deci am deschis Biblia cu gândul ca El să-mi vorbească. Și s-a deschis la psalmul despre care am scris ultima oară. Mi-au trebuit câteva secunde bune să înțeleg care erau motivele. Trebuia să pricep că trebuie să-mi păstrez pacea chiar și când mesajul nu e cel pe care-l aștept, să-mi spun “Dumnezeu e bun” și să merg mai departe (în cazul meu, să recitesc psalmul 74). Și am înțeles pentru început că ideea de bază e să continui de unde ai rămas. Apoi bineînțeles, că Dumnezeu e atât de plin de dragoste și de înțelept. Iar parcurgând din nou versetele am descoperit lucruri noi. Am simțit tensiunea războiului, a unui om care trăiește ocupația străina, care vede munca și realizările poporului său distruse de dușmani:”

Potrivnicii Tăi au mugit în mijlocul Templului Tău; și-au pus semnele lor drept semne. Parcă erau niște oameni, cari ridică toporul într-o pădure deasă: ÎN CURÂND, AU SFĂRÂMAT TOATE PODOABELE SĂPATE, CU LOVITURI DE SECURI ȘI CIOCANE. Au pus foc sfântului Tău locaș; au dărâmat și au pângărit locuința Numelui Tău. Ei ziceau în inima lor:” Să-i prăpădim pe toți!” Au ars toate locurile sfinte din țară. Semnele noastre nu le mai vedem; nu mai este nici un prooroc, și nu mai este nimeni printre noi, care să știe până când…” Ps.74:4-9.

Imi place că el știe că-i copil de Dumnezeu și asta-i dă îndrăzneală să-L cheme pe Dumnezeu la luptă. Saăstrige la El să schimbe lucrurile:” Scoală-te, Dumnezeule, apără-Ți pricina! Adu-Ți aminte de ocările, pe cari Ți le aruncă în fiecare zi cel fără minte! Nu UITA STRIGĂTELE POTRIVNICILOR TĂI, ZARVA CARE CREȘTE NECURMAT A CELOR CE SE RIDICĂ ÎMPOTRIVA TA!” Ps.74:22,23. Pe sistemul:” Tu EȘTI DUMNEZEU, FĂ CEVA!”. Îmi place! Îmi plac oamenii care în fața dezastrului nu renunță și spun: AVEM UN DUMNEZEU!. ÎMI PLACE CĂ-L CUNOAȘTE ÎNDEAJUNS ÎNCÂT SĂ AIBĂ CURAJ SĂ-I SPUNĂ LUCRURILE ACESTEA.

Pentru că El ne este Tată. Și știe când ai nevoie de El. Doar caută-L.

Domnul să fie binecuvântat!

Avem impresia căteodată că Dumnezeu e ocupat cu treburi mult mai grele, dacă tot amână să ne vorbească. Atunci ne simțim părăsiți și tot ne agităm de colo- colo în speranța că Dumnezeu a lăsat vreo portiță de scăpare (stiți voi :”În caz de înec, folosiți vesta”) pe care noi ar trebui s-o găsim. Apelăm la Cuvânt, sau mai bine zis la cunoștințele pe care le avem din Cuvânt, iar dacă cineva îndrăznește să vină cu altă idee, noi care “cunoaștem” Scriptura suntem pregătiți să-l facem una cu pământul (Doamne iartă-ne măndria). Dar lucrul acesta se întâmplă de cele mai multe ori după cum stă scris:” În aceea cetate era un om sărac care a scăpat cetatea prin înțelepciunea lui” și ar fi bine să luăm notițe pentru următoarea dată.

Astăzi am simțit ce vroia să spună Asaf în Psalmul 74. Sau mai bine zis am înțeles cu adevărat. Când totul se năruie în jurul nostru, pierdem și credința ca lucrurile vor mai putea fi zidite la fel cum au fost. Realizăm cât de mare a fost binecuvântarea pe care tocmai am pierdut-o- și pe care n-am apreciat-o la vremea respectivă ci am privit-o ca pe ceva normal, încât privim îngroziți către ziua de mâine.

Îmi place că Asaf nu uita că Dumnezeu a dat izbăviri neamului Său și tot Dumnezeu a făcut cele mai mari minuni și tot El este Stăpân peste zi și peste noapte. Îmi place cum apelează la latura sentimentală “ Nu lăsa pradă fiarelor sufletul turturelei Tale, și nu uita pe vecie viața nenorocițiilor Tai.” Poverbe 74:19.

Îmi place cum îl cheamă pe Dumnezeu la lupta și cu cât patos face lucrul acesta.

Îmi place pentru că strigă către Domnul și îi vorbește direct fără a căuta să cosmetizeze situația.

Îmi place că deși este în suferința, credința lui este încă vie și n-a uitat de puterea Domnului și nici de faptul că El ne iubește.

Îmi place că amintește de legământ, ca de o bază puternică a credinței lui.

Deci ce ne ține în picioare atunci când totul pare fără ieșire sau fără viitor? Promisiunea Domnului și toate făgăduințele Sale.

El ESTE ACELAȘI IERI, AZI ȘI-N VECI!

BINECUVÂNTAT SĂ FIE EL

.